poveste la sfârşitul zilei

am înţeles că e gata în momentul în care am stat pe (multe) gânduri înainte să îi răspund la o simplă întrebare, ca nu cumva sa îi scriu sau să îi spun ceva greşit sau ceva care nu l-ar interesa, adică, în momentul de faţă, orice legat de mine.

e gata atunci când nu mai există reciprocitate sau atunci când tragi cum trage boul fără jug, la jug. înţelegi? adică, tragi de ceva ce nu mai ai, tragi în van şi oboseşti.

e gata atunci când conversaţiile alea pline de râsete, gânduri bune, păreri, dezamăgiri, constatări, lecţii,  învăţate sau nu, se rezumă la un simplu emoticon, făcut, parcă, să pună sare pe rană. 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

e gata atunci când simţi că locul tău nu mai e acolo, ca şi cum acasă nu ar mai fi acasă.

e gata atunci când ai înţeles ca, de fapt, nu ai pierdut nimic, ci ai câştigat o lecţie, zâmbete, alte lecţii şi alte zâmbete, momente, alte momente şi puţină tristeţe, acum, la final.

în rest, e totul bine. mergem înainte, că sigur va fi bine.

despre cum am transformat un interviu într-un joc filozofic;

 

m-a întrebat, printre altele, care este, în momentul de faţă, „cea mai mare responsabilitate a mea” şi mi-a dat 1 minut de gândire, pentru că m-a văzut pierdută sau a simţit cum îmi fug ‘nşpe mii de gânduri prin minte. m-am gândit şi am ajuns la o concluzie atât de interesantă, încât am ales să şi scriu despre.

cea mai mare responsabilitatea a mea, a ta, a noastră, a tuturor, adică e una general valabilă, este să avem grijă de sufletul nostru. s-a uitat la mine uimită şi m-a rugat să continui, întrebându-mă, apoi, de ce cred asta. de ce? păi, nu e sufletul nucleul nostru? nu e el „mama” fiinţei noastre? sau, altfel spus, nu e un început începuturilor? este, iar eu, tu, noi, trebuie s-avem grijă de el, ca de un copil mic. creşte-l cu bucurii, gânduri bune, că el ţi le înmulţeşte. fereşte-l de relaţiile toxice, de oameni înfometaţi, care alergă,  nebuni şi orbi, prin vieţile celorlalţi, fiind conduşi, fireşte, de propriul scop şi nu de propriul suflet. apoi, lasă-l să simtă şi tristeţea, şi bucuria. lasă-l să se murdărească de noroi, s-alerge prin ploi, să privească cerul şi să numere stelele. lasă-l să râdă nebuneşte şi gălăgios, liniştit sau forţat şi să plângă, să urle de bucurie sau de tristeţe, pentru că nu se va întâmpla nimic. învaţă-l să accepte, atât binele, cât şi răul. învaţă-l cum să găsească frumos în orice. lasă-l să plutească prin zile, aşa, simplu, fără să facă nimic, indiferent, apatic, sau să-şi cânte oboseala, bucuros, la finalul unei zile pline. lasă-l să vadă răsăritul, să se bucure de apus. învaţă-l cum să înveţe din trecut şi învaţă-l cum să trăiască în prezent, Acum, căci asta contează, atât am, ai, avem, clipa prezentă şi pe tine, adică tu, viaţa. a încheiat ea prin a-mi spus că sunt „o minune” şi că, pe viitor, şi-ar dori şi ea o minune la fel ca mine. eu i-am replicat, în semn de mulţumire, printr-un zâmbet mai mult decât bucuros.

recunosc, m-am întins la scris. vouă v-am spus mai mult decât i-am spus doamnei X, persoana potrivită pentru orice discuţie, indiferent de subiect(am descoperit pe parcurs). şi ce bine e. vă doresc astfel de interviuri, pline de gânduri bune şi suflet! în rest, zile cu bine şi bucurii în suflet! carpe diem.

„tu ce faci când nu ştii ce să faci sau, de fapt, când situaţia e de aşa natură, încât eşti, parcă, încătuşat?!”

aştepţi. mai faci doi paşi, respiri, apoi aştepţi. timpul e cel mai bun medicament pentru uitare. timpul trece, tu treci prin el şi uiţi, ei pleacă, vin alţii, tu te schimbi, se schimbă şi ei, pleacă iar, vin alţii, dar tu rămâi. poţi chiar să înjuri, dacă asta te ajută, dar în gând, că să nu faci şi mai multă dezordine, şi nu prea mult, ca să nu îţi murdăreşti sufletul.
aştepţi şi înveţi să accepţi situaţia sau situaţiile. nu poţi? atunci, învaţă să accepţi neacceptarea.

totul e exact aşa cum trebuie să fie. şi, crede-mă, nu ai fi putut să te comporţi altfel, nu ai fi putut spune altceva, nu ar fi putut fi altfel, nici mai bine, nici mai rău, nici nu ai fi putut evita situaţia. exact, pentru că s-ar fi întâmplat oricum. de ce? pentru că totul e exact aşa cum trebuie să fie, de asta. dar e cu folos. te ai pe tine, ai timpul de partea ta, ai cerul şi ai multă putere, bucurie şi iubire în suflet. trage de toate, ca să îţi fie bine. fă-ţi bun şi bine din ceea ce ai deja.

toamnă cu gănduri bune!